
Claudia Ciontu este din Craiova, dar locuiește în București. A crescut la sat, unde crede că a învățat ce-i creativitatea și ce înseamnă respectul și iubirea pentru animale, natură și oameni. A avut parte de toată libertatea pentru a se juca și pentru a da frâu imaginației – de la scenete și jocuri inventate, până la haine cusute pentru păpușile din foi de porumb și coregrafii pentru melodiile în vogă ale vremii.
Claudia a studiat Științe Politice în București și Bolonia, apoi Comunicare Interculturală la Catedra UNESCO a Universității din București. A călătorit foarte mult pentru a face voluntariat, ca reprezentant la României în forumuri și la evenimente internaționale, pentru a studia și lucra, dar, cel mai important, pentru a descoperi noi perspective de înțelegere a lumii în care trăim.
Claudia a lucrat pentru prima dată cu copiii în perioada liceului, ca voluntar al Salvații Copiii. Ca elevă, a participat la simulări ale Parlamentului European, iar în timpul facultății și-a petrecut timpul promovând valorile ONU în rândul tinerilor români și din străinătate, dreptul la educație și lupta împotriva violenței asupra femeilor. Și fiindcă oriunde este nevoie de o mână de ajutor, în 2016 a plecat în Maroc pentru a lucra alături de copii din medii defavorizarte.
Claudia a acumulat o experiență bogată în comunicare și a rămas mereu pasionată de lectură, fotografie și călătorii. Iar cu fiecare plecare în afara țării, își amintește mereu că niciune nu-i ca acasă. De aceea, a pus între paginile unei cărți ceea ce crede că orice copil trebuie să descopere despre România pentru a deveni un adult responsabil, bun, înțelegător și grijuliu față de lumea din jur.