Povestea lui Plăiuț

Cine este Plăiuț?

Plăiuț este un ghid turistic dedicat copiilor de toate vârstele, cât și adulților care vor să descopere România frumoasă. Cartea are în centru un personaj imaginar pe nume Plăiuț, care poartă din umbră cititorii în aventuri pe tot cuprinsul țării, în căutarea unor comori culturale fascinante. Astfel, cei mici pot pătrunde tainele istorice, geografice și de cultură locală care transformă fiecare loc într-o destinație fascinantă, ideală pentru vacanțele în familie.

Totodată, vine în ajutorul părinților și întâmpină avalanșa de întrebări despre cele mai celebre destinații de vacanță din România. Totuși, dacă în carte nu găsiți răspunsuri la toate întrebările, nu este întâmplător. Plăiuț vă invită la dialog și creează noi oportunități de comunicare între copii, dar și între generații.

Cartea este primul proiect editorial de acest fel din România. Împletește, în relatări jucăușe, informații esențiale despre cele mai celebre destinații de vacanță din România, cu magia jocului și a descoperirilor.
Pe scurt, este o carte ilustrată unică despre istorie, geografie, cultură, mediu și joacă, potrivită pentru întreaga familie.

porti din maramures
Bran

Cum am scris cartea

Anul 2020 ne-a oferit multe lecții și ne-a îndemnat să deschidem larg ochii pentru a descoperi lucrurile spectaculoase din jurul nostru. În timpul primului concediu de după starea de urgență, am întâlnit familii călătorind prin țară și încercând să pătrundă legendele celor mai frumoase locuri alături de cei mici. Destinațiile turistice din România nu sunt, însă, de cele mai multe ori, pregătite să-i întâmpine și să-i atragă pe micii turiști. Astfel, a început să se contureze această carte – din dorința de a oferi copiilor mai mult decât un ghid turistic clasic, mai mult decât informații găsite pe Internet, ci un adevărat prieten de călătorie și o sursă de inspirație.

Datele prezentate în această carte sunt rezultatul a luni de cercetare online și offline. Am cules informație din manuale, enciclopedii, de pe paginile oficiale ale muzeelor, din broșuri turistice și din surse oficiale. Le-am adăugat un strop de iubire și unul de imaginație, le-am suflat cu magie și le-am dat viață prin ilustrațiile personalizate, create special pentru această carte.

Plăiuț este un cuvânt inventat, derivat din plai, regiune, ținut, (pl.) meleaguri. A apărut natural, dintr-o joacă de cuvinte. Nu are o identitate vizuală stabilită, fiindcă îmi doresc ca fiecare copil să și-l imagineze pe Plăiuț exact așa cum își dorește – colorat, sau în non-culori, mai mic sau mai mare, ca animal, obiect sau chiar idee, cu codițe împletite și julituri în genunchi, cu ochii verzi sau căprui, ca pe orice prieten bun alături de care așteaptă oricând să plece în călătorie.

Ce găsim în carte

Alături de Plăiuț, veți ajunge în toate colțurile țării, de la mare la munte, de la sat la oraș și de la nord la sud.

Cartea cuprinde 30 de destinații de vacanță celebre din România, ce merită descoperite de cei mici și de întreaga familie prin prisma importanței lor pentru cultură, istorie, geografie și mediu. De-a lungul cărții sunt inserate șase activități prin care cei mici își pot găsi noi hobby-uri sau abilități – desen, scris, prezentarea unor idei. Acestea îi ajută să devină conștienți de mediul în care trăiesc, de domenii noi de activitate și studiu (biologie, arhitectură, meșteșuguri) și să-și dezvolte creativitatea în diverse forme.
Pentru a porni la drum pregătiți, cei mici sunt întâmpinați de un glosar în care li se explică termeni precum stil arhitectural, comunism, diversitate culturală, ecosistem. Pe parcurs, familiarizați deja cu noile cuvinte, copiii vor putea înțelege contextul fiecărei destinații.
Povestea fiecărui loc este adusă la viață de ilustrații originale, create de ilustratoarea Diana Barbu.

cetatea alba iulia
destinatii de vacanta pentru copii romania

Ce învățăm alături de Plăiuț

Poate cel mai important aspect pe care am încercat să-l redau în această carte sunt lecțiile pe care călătoriile ni le oferă, ce nu pot fi asemuite altor experiențe de învățare. De-a lungul călătoriilor, copiii sunt îndemnați să-și cultive imaginația și creativitatea, să descopere lumea din jur și pe ei înșiși. Ghidul este atât o mică enciclopedie de cunoștințe generale, cât și o carte de povești. Cei mici pot învăța respectul față de oameni și natură, importanța conservării patrimoniului cultural material și imaterial, informații generale despre arhitectura și cultura locală, despre personalități naționale și internaționele, dar și profesii mai puțin populare (cea de anstronaut, biolog, ecologist, meșteșugar și altele).
Călătoriile trebuie să devină interesante și palpitante pentru cei mici. Fie că mergeți la sat, la oraș, în natură, la mare sau sunteți doar pe drum, locurile în care ajungeți sunt încărcate de legende și secrete, dar și de lecții importante pe care să le aflați. Îmi doresc ca, citind această carte, copiii să devină curioși și nerăbdători să plece într-o nouă călătorie.

Iar cel mai important –  distrați-vă și jucați-vă, orice vârstă ați avea. Cartea poate fi parcursă și de părinți, profesori, bunici și oricine se bucură încă de magia micilor descoperiri. Lectură plăcută!